Sitting on a chair

It’s too late, I think, to even go to sleep.

I’m sitting in my bed and looking at the ceiling.

I can see your pale face and I hope you’re dreaming

about your principles drowing somewhere deep.

I hope that, someday, you’ll open your big eyes

you’ll cut into my chest and look into my soul.

I’ll try to do the same, but just through your keyhole,

and with my feelings i tried to make a key but i mistook the size.

I visualize you in the corner, sitting on a chair,

dressed in black, reading something boring and smoking cigarettes

i want to say “I love you”. I didn’t. I’m full of regrets,

But you somehow heard my thoughts, and wonder why i didn’t dare.

I just realize

There are bombs between us baby,

but I’m ok with that.

Cause if they gonna blow

we will see the fireworks,

toghether.

6:16 in the morning

“Prea târziu prea devreme E prea târziu prea devreme.” Ceea ce ai citit sunt nişte versuri scrise de Kazi Ploae, un om care mă fascinează, dar probabil că voi aborda acest subiect altadată. De ce 6:16 dimineaţa? Pentru că nu pot să adorm. Nu beau cafea prea des dar totuşi nu pot să închid ochii. Mintea îmi joacă feste. Stau ca o bufniţă în miez de noapte şi mă gândesc la diferite lucruri, însă chiar dacă asta mă nelinişteşte trebuie să admit că “noaptea e un sfetnic bun când vorbeşti cu pereţii” ( Cheloo – Unde se termină visele ). Obişnuiam să urmăresc un film, un episod de serial sau pur şi simplu să ascult muzică până ce oboseam şi inevitabil urma să “dau un cap la pernă” şi să adorm. Nu mai ţine! Am trecut la 2 filme. Gândurile mă bântuie.