Super Festival de Film – SUPER!

De vreo săptămână, două cineva m-a invitat pe facebook să apreciez această pagină numită “Super”. Nu obişnuiam să iau în serios aceste cereri dar întâmplarea face că de data asta ceva m-a intrigat aşa că am vrut să văd despre ce este vorba. Am rămas plăcut surprins să aflu că este un festival de film, şi mai mult de atât făcut de adolescenţi.

Super a început în 2013, datorită dorinței unor adolescenți de a avea un spațiu numai al lor unde să își proiecteze filmele și de a cunoaște alți oameni cărora să le placă și lor filmele. Super 2015 va conține un workshop, un curs de film, proiecții în cinema și în aer liber, o expoziție de fotografie și petreceri cu concerte!

Ceea ce e specific pentru Super, față de alte festivaluri, e că doar liceenii își pot proiecta filmele aici, deci e vorba de talent înnăscut, de pasiune, și nu de școli sofisticate de film sau de vreo tehnică artificială. Nu avem bugete mari sau aparate de cea mai înaltă calitate, dar scurt-metrajele noastre, ale adolescenților, sunt reacții immediate la lumea în care trăim, sunt experimente de viață, în care alți tineri se pot regăsi. Festivalul încurajază tinerii care au făcut deja film, dar și pe cei care vor să înceapă acum, prin multe ateliere și cursuri.

Super trebuie să existe în primul rând pentru că, în școli, rareori ni se vorbește serios despre film, rareori suntem încurajați să facem așa ceva. Mulți „ca noi” au nevoie de un astfel de impuls pentru a se apuca și ei să facă ceea ce le place. Și cei care au deja „preocuparea cinematografică” trebuie să știe că, după multele „lupte” prin care trec încercând să-și regizeze filmele, au un loc unde să le proiecteze.

(sursa: superfestival.ro)

De asemenea anul acesta Festivalul Super include şi o expozitie de lucrări (pictură, fotografie, desen, grafică, instalaţii, bandă desenată, un performance) cu numele “COŞMAR”.

DE CITIT:

Vara lui Luca
Şi SuperAdolescenţii au SuperFrici (câteodată)
De vorba cu Luca Istodor

Sitting on a chair

It’s too late, I think, to even go to sleep.

I’m sitting in my bed and looking at the ceiling.

I can see your pale face and I hope you’re dreaming

about your principles drowing somewhere deep.


I hope that, someday, you’ll open your big eyes

you’ll cut into my chest and look into my soul.

I’ll try to do the same, but just through your keyhole,

and with my feelings i tried to make a key but i mistook the size.


I visualize you in the corner, sitting on a chair,

dressed in black, reading something boring and smoking cigarettes

i want to say “I love you”. I didn’t. I’m full of regrets,

But you somehow heard my thoughts, and wonder why i didn’t dare.

6:16 in the morning

“Prea târziu prea devreme E prea târziu prea devreme.” Ceea ce ai citit sunt nişte versuri scrise de Kazi Ploae, un om care mă fascinează, dar probabil că voi aborda acest subiect altadată. De ce 6:16 dimineaţa? Pentru că nu pot să adorm. Nu beau cafea prea des dar totuşi nu pot să închid ochii. Mintea îmi joacă feste. Stau ca o bufniţă în miez de noapte şi mă gândesc la diferite lucruri, însă chiar dacă asta mă nelinişteşte trebuie să admit că “noaptea e un sfetnic bun când vorbeşti cu pereţii” ( Cheloo – Unde se termină visele ). Obişnuiam să urmăresc un film, un episod de serial sau pur şi simplu să ascult muzică până ce oboseam şi inevitabil urma să “dau un cap la pernă” şi să adorm. Nu mai ţine! Am trecut la 2 filme. Gândurile mă bântuie. Continue reading